INSTRUCTIUNI DE PRIOM AJUTOR IN ACCIDENTE DE CIRCULATIE

1. Pansarea ranilor

De felul in care am facut primul pansament depinde modul de vindecare al ranii. Pentru tratarea corecta a unei rani se procedeaza in felul urmator:
Dezinfectarea mainilor si a instrumentarului
Este recomandabila spalarea mainilor si asigurarea pe cat posibil a sterilizarii instrumentelor necesare (prin flacara). Pentru evitarea contaminarii cu boli transmisibile prin sange, ca hepatita virala de tip B si SIDA, precum si pentru reducerea riscului de infectare a ranii, se recomanda folosirea manusilor in timpul tratamentului local.
Oprirea hemoragiei
Se face cu ajutorul mijloacelor cunoscute (garou, comprese sterile) in functie de intensitatea si locul hemoragiei.

Controlul ranii
Ranitul va fi dezbracat sau se vor taia hainele in zona ranii pentru a se putea aprecia unde se afla rana, intinderea si aspectul ei.
Curatirea ranii
In rana pot ramane deseori corpuri straine (pamant, nisip, bucatele de stofa, cioburi) ce trebuie inlaturate.
Spalarea si dezinfectarea ranii si a zonei din jur
O regula esentiala in aceasta actiune este de a nu lucra dinspre zonele vecine spre rana, pentru a nu aduce microbii de pe pielea intacta in rana. Spalarea se va face folosind o bucata de tifon. Dupa ce se spala rana, se trece la spalarea pielii din jur. Se face apoi o dezinfectie a pielii, prin badijonarea cu alcool.
ATENTIE! Niciodata nu se da cu tinctura de iod pe rana!
Executarea pansamentului

1. Daca avem la indemana saprosan se poate presara pe rana. In lipsa lui e de preferat sa nu punem nimic pe rana. In nici un caz nu vom pune grasimi sau unguent, deoarece acestea pot fi daunatoare.

2. Se aplica peste rana cateva comprese sterile, in asa fel incat suprafata ranii sa fie complet acoperita.

3. Peste compresele sterile se pune un strat nu prea gros de vata

1. Se bandajeaza rana. Un bandaj corect trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

• sa fie facut cu miscari usoare, fara a provoca dureri;
• sa acopere in intregime si uniform rana si o zona de circa 15 cm. in jurul ei;
• sa nu aiba excesiv de multe straturi de fasa;
• sa nu fie prea strans pentru a nu stanjeni circulatia sangelui in sectorul respectiv

Mentinerea pansamentului se face de obicei cu ajutorul feselor. Fasa se deruleaza intotdeauna incepand de la extremitatea membrului catre baza sa. Prima tura se aplica la cativa centimetri sub rana, pe o zona sanatoasa de piele, urmatoarele aplicandu-se astfel incat fiecare tura sa acopere jumatate din tura de fasa precedenta.
La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, în spirala
Daca rana se afala la nivelul mainii, turele de fasa trebuie sa se sprijine si pe antebrat. La fel ranile de la nivelul piciorului sunt acoperite cu ture de fasa care se continua pe gamba.
Pentru acoperirea ranilor capului, se incepe cu cateva ture de fasa care se aplica in cerc in jurul fruntii, dupa care fasa se pliaza si prin cateva miscari de du-te - vino ce pornesc de la frunte si ajung la ceafa si invers, se acopera crestetul cu un soi de capelina. Capelina este fixate cu inca doua - trei ture circulare trecute la nivelul fruntii.
In cazul in care rana este mica, se poate recurge la cateva fasii de leucoplast care sa mentina pansamentul. Daca plaga este mare, trebuie ca accidentatul sa fie transportat pe targa pana la locul acordarii unui tratament de specialitate.
Pentru nas, barbie, ochi si urechi se realizeaza asa numitul pansament 'în prastie', cu ajutorul unei fâsii de tifon de 30-50 cm, despicata la capete, cu o parte centrala nedespicata, care se aplica la nivelul plagii, legând capetele taiate încrucisate
La nivelul toracelui si abdomenuluise face în functie de tipul plagii si localizare. În cazul plagilor penetrante (adânci) aflat la nivelul toracelui folosim comprese de dimensiuni mai mari decât plaga si-l vom fixa cu benzi de leucoplast pe trei laturi. A patra latura se lasa liber, nefixata, permitând pansamentului sa functioneze ca o supapa. În timpul inspirului, când toracele se destinde, pansamentul se v-a lipi de torace nepermitând intrarea aerului. În timpul expirului, când toracele revine, pansamentul se departeaza de peretele toracelui, permitând iesirea aerului si la acest nivel.

Daca avem o plaga abdominala vom folosi pansament pe care de aceasta data îl vom fixa pe toate cele patru laturi. Daca plaga este complicata cu evisceratia (iesirea organelor abdominale în exterior) vom folosi un pansament umed.
Daca plaga este produsa de un corp contondent, care se afla înca în plaga, se lasa acolo, va fi imobilizat în pozitia gasita si se transporta de urgenta la spital.

2. Imobilizarea fracturilor

De cele mai multe ori, primul ajutor decide succesul asistentei de urgenta si recuperarea accidentatului.
Fracturile sunt ruperi totale sau partiale ale unui os, determinate de cause accidentale.
De cele mai multe ori se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile aparand mult mai usor atunci cand osul este bolnav, sau la batrani, la care oasele sunt rarefiate.
Fracturile pot fi de mai multe feluri.
In functie de pozitia capetelor de fractura, putem distinge:

• fracturi fara deplasare, in care fragmentele osului rupt raman pe loc;
• fracturi cu deplasare, cand capetele de fractura se indeparteaza unul de celalalt.

In functie de comunicarea focarului de fractura cu exteriorul, putem distinge:

• fracturi inchise, in care pielea din regiunea fracturii ramane intacta;
• fracturi deschise, in care ruptura osului este insotita si de o rana a pielii si a muschilor din regiunea respectiva. In cazul fracturilor deschise, pericolul de infectie este foarte mare daca nu se iau imediat masuri de protectie. Uneori, fracturile deschise pot fi insotite de o hemoragie externa, de astuparea unor vene din jur (tromboza venoasa) sau de embolii grasoase sau gazoase.

In functie de numarul de fragbente osoase rezultate din fractura se pot distinge:

• fracturi simple, care au numai doua fragmente osoase;
• fracturi cominutive, in care osul este sfaramat in mai multe fragmente.

O fractura cu aspect particular se poate intalni mai des la copiii mici, la care oasele sunt mai flexibile - este vorba de asa numita fractura "in lemn verde".
Primul ajutor in cazul accidentatilor cu fracturi se desfasoara dupa urmatoarea schema:

• degajarea accidentatului din focarul de producere a fracturilor;

• asezarea accidentatului in pozitie cat mai comoda si interzicerea oricarui tip de miscari;

• calmarea durerilor;

• examinarea locala si generala;

• toaleta mecanica, hemostaza si pansarea ranilor asociate;

• axarea membrelor in cazul fracturilor cu deplasari si angulari importante;

• imobilizarea provizorie;

• asigurarea transportului la spital.

Semnele dupa care putem recunoaste o fractura se pot imparti in doua categorii:

• semne de probabilitate;
• semen de certitudine.

Semnele de probabilitate ale unei fracturi sunt:

• durerea locala care apare brusc, in momentul accidentului, este situata exact la locul fracturii, se intensifica prin apasarea focarului de fractura si se diminueaza dupa imobilizarea corecta;

• deformarea locala, care tine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractura si poate aparea in lungul osului (incalecare) sau laterala (unghiulara);

• impotenta functionala (imposibilitatea folosirii membrului fracturat), care este totala in fracturile cu deplasare si relativa in fracturile fara deplasare sau in fracturile la un singur os si la segmentele de membru compuse din doua sau mai multe oase (antebrat, gamba);

• echimoza (vanataia) locala care apare ulterior, a doua sau a treia zi dupa accident.

Semnele de certitudine ale unei fracturi sunt:

• mobilitatea anormala la nivelul focarului de fractura, in functie de axele osului respectiv;

• frecarea oaselor (zgomot caracteristic, de paraitura, care apare la miscarea sau lovirea capetelor fracturate);
• lipsa de transmitere a miscarii la distanta (miscarea imprimata la unul din capetele osului nu se transmite la celalalt capat);

• intreruperea traiectului osos, care se poate pune in evidenta doar la oasele care se gasesc imediat sub piele.

ATENTIE! Nu se insista prea mult la cercetarea semnelor de siguranta ale unei fracturi, deoarece mobilizarea capetelor osoase poate provoca ranirea unor artere sau a unor nervi din vecinatate
In fracturile deschise, in afara semnelor descrise mai sus, apare si rana.
Diagnosticul unei fracturi se pune cu certitudine numai cu ajutorul examenului radiologic. De aceea, cea mai corecta atitudine in fata unei fracturi sau a unei suspiciuni de fractura este transportarea accidentatului la unitatea sanitara specializata, imediat dupa acordarea primului ajutor.
Imobilizarea unei fracturi
Imobilizarea unei fracturi se face de cele mai multe ori provizoriu, cu mijloacele pe care le avem la indemana. Se pot folosi atele din orice material (lemn, metal, carton).
Pentru membrul superior si pentru clavicula se utilizeaza doi colaci de panza rasuciti si legati la spate;
Pentru brat se utilizeaza 1 - 2 atele aplicate pe acesta.
Antebratul se imobilizeaza prin utilizarea a 1 - 2 atele, apoi acesta se suspenda cu ajutorul unui bandaj nedeformabil legat de gat.
In cazul fracturarii membrului inferior, imobilizarea cuprinde, de obicei, intreg membrul respectiv. Pentru aceasta, in cazul in care avem doua atele ,acestea se aseaza fata in fata, pe partile laterale ale piciorului iar in cazul in care nu avem decat o atela, o asezam pe partea laterala a piciorului si folosim, ca a doua atela, celalalt picior, legand strans picioarele accidentatului. Se mai pot folosi un cearsaf indoit in forma de jgheab sau o patura
Pentru fixarea oricarui tip de atela, trebuie sa avem grija ca aceasta sa nu apese pe rani sau sa produca dureri accidentatului. In acest scop, orice obiect folosit drept atela va trebui sa fie infasurat in fasa sau in panza.
Ca regula generala, orice atela bine asezata trebuie sa depaseasca si deasupra si dedesupt ambele articulatii ale osului fracturat, imobilizandu-le.
Luxatiile sunt pozitii vicioase ale oaselor care formeaza o articulatie si se produc de obicei in acelasi mod ca si fracturile. De cale mai multe ori, luxatia traumatica este insotita de ruptura capsulei si a ligamentelor articulare.
Semnele caracteristice ale unei luxatii sunt:

• durerea locala;
• deformarea regiunii respective comparativ cu regiunea simetrica;
• limitarea miscarilor;
• pozitia anormala a membrului luxat;
• scurtarea sau lungirea membrului lezat.

Primul ajutor trebuie sa se rezume doar la imobilizarea provizorie si, daca este cazul, la pansarea eventualelor plagi
Atentie! Nu vom incerca sub nici un motiv sa "punem la loc" oasele luxate. Aceastamanevra trebuie facuta numai de un cadru medical de specialitate.
Entorsele . Sub denumirea de entorsa se intelege ansamblul unor leziuni produse intr-o articulatie ca urmare a unei miscari fortate de torsiune. Uneori aceasta este insotita si de o rupture a ligamentelor.
Cauzele acestor accidente sunt aceleasi ca la fracturi sau luxatii.
Cele mai frecvente sunt entorsele la nivelul extremitatilor (degete, incheietura mainii, glezne).
Semnele unei entorse sunt:

• durerea intense ce apare imediat dupa traumatism;
• umflarea regiunii respective;
• imposibilitatea folosirii membrului lezat.

Primul ajutor in cazul entorselor cuprinde doar imobilizarea provizorie si transportul accidentatului la unitatea medico-sanitara cea mai apropiata.

3. Primul ajutor la locul accidentului dupa declansarea unui incendiu

In aceste situatii, se recomanda a fi luate urgent urmatoarele masuri

• scoaterea victimei de la locul accidentului daca este posibil; daca nu, va fi culcata imediat si acoperita cu o patura groasa de lana sau cu o haina mare, spre a acoperi si stinge cat mai rapid focul;

• accidentatul nu va fi dezbracat, deoarece odata cu imbracamintea se poate smulge si pielea arsa. La nevoie se vor taia hainele spre a se aplica tratamentul plagilor;

• victima va ingera din abundenta apa, ceaiuri, siropuri, pentru a compensa pierderile de lichide din organism.

Dupa ce accidentatii arsi au primit primul ajutor si daca nu sunt in stare de soc, vor fi transportati de urgenta la cea mai apropiata unitate medicala specializata.

Inapoi - Inainte